Elevii, îndemnați să renunțe la baloanele cu heliu la careuri

Asociația Extinction Rebellion Moldova îndeamnă elevii să renunțe la baloanele cu heliu atunci când participă la diverse evenimente școlare, inclusiv careurile festive, având în vedere că acestea dăunează grav animalelor și păsărilor, care confundă baloanele cu hrana, transmite stiridinmoldova.md.

,,Spuneți NU lansării baloanelor! În fiecare an, în cadrul sărbătorilor școlare, mii de baloane cu heliu sunt lansate în cer. V-ați întrebat vreodată ce se întâmplă cu baloanele după aceasta?

Baloanele pot zbura distanțe foarte mari de la locul lansării. Mai devreme sau mai târziu ele cad undeva – în păduri, câmpuri, râuri, lacuri sau mări. Animalele sălbatice, păsările, și peștii confundă fragmentele de baloane cu mâncarea și le ingerează, astfel blocându-și sistemul digestiv și suferind o moarte lentă. În plus, păsările se pot încâlci în funiile atașate baloanelor.

Discutați cu profesorii și părinții pe tema impactului baloanelor asupra mediului înconjurător, iar de sărbătorile școlare sădiți flori, dați drumul la baloane de săpun sau folosiți pompoane de hârtie colorată pentru decor”, comunică tinerii de la Extinction Rebellion Moldova.

Share this Post!

Related post

0 Comment

Leave a Comment

Your email address will not be published.