După trei luni de negocieri “veritabile”, asistăm la interpretarea calendarelor, a declarat Tănase

După 3 luni de negocieri “veritabile”, asistăm la interpretarea calendarelor. Declaraţia îi aparţine lui Alexandru Tănase, fostului preşedinte al Curţii Constituţionale a Republicii Moldova, transmite stiridinmoldova.md cu referire la publika.md.

Tănase a făcut o publicaţie pe Facebook cu mai multe precizări:

“Cel mai curios în situația data e altceva: după aproape de 3 luni de lipsă a oricăror negocieri veritabile pentru formarea unei majoritați, în “ceasul al doisprezecelea”, am ajuns sa asistam la “interpretarea calendarelor”…

Indiferent de faptul cum calculează politicienii timpul, după calendarul Gregorian, Iulian sau cel a lui Kozac, dezlegarea este una destul de simpla.

Președintele Dodon va putea dizolva Parlamentul doar după ce Curtea Constituțională va constata “circumstanțele ce justifica dizolvarea Parlamentului”. Așa prevede expres Art.135 lit. f) din Constituție.

Astfel, oricare ar fi decizia partidelor politice, ea tot pe masa CCM va ajunge”, scrie ex-preşedintele CCM.

Citește mai mult: https://www.publika.md/alexandu-tanase-dupa-trei-luni-de-negocieri-veritabile-asistam-la-interpretarea-calendarelor_3044548.html#ixzz5qF4qmFv1
Follow us: @publikatv on Twitter | publika.md on Facebook

Share this Post!

Related post

0 Comment

Leave a Comment

Your email address will not be published.