Drone, senzori, monitorizare online. Agricultorii Republicii Moldova aleg digitalizarea pentru a-și moderniza afacerile

De la senzori care transmit date exacte despre starea culturilor, până la drone ce survolează terenurile agricole sau tehnologii ce permit creșterea randamentului – instrumentele agriculturii de precizie se bucură de un succes tot mai mare printre agricultorii din Republica Moldova. Aceștia sunt încurajați prin diverse programe să investească în inovații, pentru a eficientiza și automatiza procesele. Odată cu cererea, a crescut și oferta de produse digitale în agricultură. Astăzi, zeci de companii din țară furnizează tehnologii de ultimă generație pentru acestor sector.

Pentru a-i familiariza pe agricultori cu noile tehnologii existente atât pe piața Republicii Moldova, cât și cea internațională, pe 27 ianuarie, la Bălți, va avea loc în premieră Târgul de Inovații în agricultură. Circa 25 de companii își vor prezenta aici portofoliile de produse și servicii.

Potrivit datelor Băncii Mondiale, indicele de digitalizare a agriculturii din Republica Moldova este 66,8 din 100, țara noastră clasându-se pe ultima poziție comparativ cu țările europene din vecinătate. Respectiv, suntem în proces de recuperare a decalajelor existente în materie de modernizare a sectorului agro-alimentar pentru sporirea eficienței, productivității și a competitivității acestuia pe piața locală, dar și cea internațională.

Pilonii de modernizare a agriculturii sunt, de exemplu, agricultura de precizie, monitorizarea câmpului, pulverizarea/irigarea/plantarea de precizie, gestionarea datelor, sporirea rezistenței la condițiile climaterice, reducerea riscurilor de producere, un control eficient al bolilor și dăunătorilor, precum și includerea elementelor economiei circulare – reutilizarea, reciclarea și reducerea poluării.

În prezent, Agenția pentru Dezvoltarea și Modernizarea Agriculturii, în parteneriat cu Proiectul Tehnologiile Viitorului, finanțat de USAID și Suedia, facilitează accesul agricultorilor în exclusivitate la finanțarea proiectelor de digitalizare a afacerilor.

„Realitățile economice demonstrează că agricultura nu mai e demult doar pământ, oameni și tehnică. Agricultura performantă înseamnă cele 3 menționate în combinație cu inovația, tehnologia și știința. Ceea ce ne dorim noi să aducem împreună cu FTA fermierilor din țară este o paletă de tehnologii inovaționale, menite să aducă precizie, sustenabilitate, economie și randament. Vrem să oferim agricultorilor soluții care lucrează, soluții testate și, mai ales, soluții digitale inovative”, a declarat directorul executiv al ADMA, Maxim Popov.

Conștienți de necesitatea inovării, unii fermieri aleg, de exemplu, să investească în sisteme integrate de gestionare a resurselor întreprinderii (ERP), monitorizare cu ajutorul sistemelor GPS, senzori și drone, pentru a colecta date privind creșterea culturilor, starea solului și a urmări condițiile meteorologice. Aceste date sunt apoi utilizate pentru a lua decizii mai bine informate privind plantarea, irigarea, fertilizarea, recoltarea. În particular, cu ajutorul instrumentelor digitale, prin intermediul aplicațiilor sau programelor soft conectate la un smartphone, tabletă sau calculator, pot fi depistate la timp anumite boli sau dăunători. Acest lucru le permite producătorilor agricoli să identifice rapid focarele și să ia măsuri în timp util pentru a le rezolva. Totodată, dronele ajută la acționarea cu precizie pe porțiunile afectate (în cazul culturilor de câmp) și presupun un consum redus de produse fitosanitare.

La mare căutare sunt și sistemele de irigare și fertigare inteligentă, care utilizează senzori, date meteorologice și diverși algoritmi pentru a automatiza programele de irigare, optimizând consumul de apă și fertilizanți, crescând randamentul culturilor.

„USAID și Suedia încurajează inovarea agriculturii din Moldova prin aplicarea soluțiilor digitale ce sporesc productivitatea, competitivitatea și sustenabilitatea întreprinderilor agricole. Proiectul Tehnologiile Viitorului face echipă cu Agenția pentru Dezvoltarea și Modernizarea Agriculturii pentru a ajuta antreprenorii agricoli să-și modernizeze afacerea, a o face rezilientă din punct de vedere economic, social și ecologic. Avem programe de asistență financiară pentru digitalizarea afacerilor agricole, instalarea panourilor fotovoltaice, aplicarea soluțiilor smart și inovative în afacere”, susține Doina Nistor, directoarea Proiectului Tehnologiile Viitorului, finanțat de USAID și Suedia.  

Târgul este organizat de către Agenția pentru Dezvoltarea și Modernizarea Agriculturii (ADMA), în parteneriat cu Proiectul Tehnologiile Viitorului, finanțat de USAID și Suedia, și reprezintă debutul unui șir de evenimente ale platformei Inno Agrifood Academy.

Share this Post!

Related post

0 Comment

Leave a Comment

Your email address will not be published.