Directorul APP, trimis în judecată pentru concurs organizat cu nereguli la MoldATSA

Directorul General al Agenției Proprietății Publice (APP), Eugeniu Moraru, este cercetat pentru depășirea atribuțiilor de serviciu la aprobarea Regulamentului de desfășurare a concursului pentru ocuparea funcției vacante de administrator al Î.S. pentru utilizarea spațiului aerian și deservirea traficului aerian „MoldATSA”, transmite stiridinmoldova.md.

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a expediat în instanță o cauză contravențională în acest sens.

Procurorii consideră că directorul APP că și-a depășit atribuțiile de serviciu atunci când a emis, pe 20 septembrie 2019, ordinul de aprobare a Regulamentului de desfășurare a concursului pentru ocuparea funcției vacante la MoldATSA și desfășurarea concursului pentru ocuparea acestei funcții, atribuție care, potrivit Legii, îi revine Guvernului.

În consecință, procurorii PCCOCS au întocmit o cauză contravențională pe numele acestuia, iar în rezultatul investigațiilor inițiate de către procurori, concursul a fost anulat.

Totodată, procurorii au remis cauza contravențională în instanță și au solicitat sancționarea conducerii Agenției, prin amendarea directorului cu 4.500 lei și prin aplicarea interdicției de a desfăşura activitate cu funcții de răspundere în cadrul întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor de stat sau a administraţiei publice locale ori într-o subdiviziune a lor, pe un termen de 1 an.

Share this Post!

Related post

0 Comment

Leave a Comment

Your email address will not be published.