Copiii care folosesc mai mult de două ore pe zi dispozitive cu ecran se confruntă cu probleme de atenție

Consumul de conţinuturi prin intermediul ecranelor depăşind două ore pe zi în rândul copiilor cu vârsta de cinci ani este corelat de experţi cu un risc mai mare de a suferi probleme de atenţie, potrivit unui studiu publicat miercuri de revista de specialitate Plos One, transmite stiridinmoldova.md.

„Am observat că minorii care folosesc mai mult de două ore pe zi dispozitive cu ecran aveau mai multe probleme de comportament”, a explicat autorul principal al studiului, Piush Mandhane, de la Universitatea Alberta din Canada.

Mandhane şi colegii săi au analizat datele cuprinse în registrul ‘Healthy Infant Longitudinal Development’ (CHILD), bazat pe evidenţa populaţiei canadiene, pentru a determina asocierile între timpul de utilizare a ecranelor şi rezultatele comportamentale ale copiilor cu vârsta de cinci ani.

Părinţii au informat despre timpul total pe care îl petrece copilul lor în faţa micilor ecrane, inclusiv jocuri video şi dispozitive mobile, şi au completat lista de verificare a comportamentului infantil în cazul minorilor de 5 ani.

Timpul mediu de utilizare a ecranelor a fost de 1,4 ore pe zi la cei de 5 ani şi de 1,5 ore pe zi la cei de 3 ani.

Comparativ cu copiii care au utilizat ecranele mai puţin de 30 de minute pe zi, 13,7 % din minorii care le-a utilizat mai mult două ore aveau mai multe probabilităţi de a avea probleme de comportament „semnificativ clinic” şi de 5,9 ori mai multe posibilităţi de a suferi de lipsă de atenţie.

Potrivit autorilor, aceste observaţii arată că etapa preşcolară poate fi o perioadă „critică” pentru educarea atât a copiilor cât şi a părinţilor privind limitarea timpului petrecut în faţa ecranelor şi de a încuraja activitatea fizică.

„Cu cât copiii petreceau mai mult timp practicând sporturi organizate, cu atât aveau mai puţine probabilităţi de a suferi de probleme de comportament”, au subliniat autorii.

Share this Post!

Related post

0 Comment

Leave a Comment

Your email address will not be published.