Comisia Electorală Centrală (CEC) informează că 24 585 de cetățeni ai Republicii Moldova cu drept de vot aflaţi în străinătate, precum și cei domiciliați în localitățile din stînga Nistrului (Transnistria), s-au înregistrat prealabil, în vederea participării la alegerile parlamentare și referendumul republican consultativ din 24 februarie 2019. Totodată, informăm că, din numărul total de solicitări, 610 au fost făcute pe suport de hîrtie.
Informația privind numărul de cetățeni înregistrați prealabil în străinătate urmează a fi transmisă Guvernului Republicii Moldova. În conformitate cu prevederile Codului electoral (art.31 alin.(4)), la deschiderea secțiilor de votare de peste hotare se va ține cont de cîteva criterii:
a) informațiile deținute de către misiunile diplomatice și oficiile consulare ale Republicii Moldova din țările de reședință;
b) informațiile deținute de către autoritățile publice centrale, inclusiv datele statistice oficiale relevante;
c) informațiile obținute în rezultatul înregistrării prealabile a cetățenilor aflați în străinătate, conform procedurii stabilite printr-un regulament aprobat de Comisia Electorală Centrală;
d) numărul de alegători care au participat la scrutinul precedent;
e) alte date relevante, obținute de autoritățile publice centrale, la solicitare, din partea autorităților țării de reședință, în condițiile legii.
Secțiile de votare, inclusiv cele de peste hotare, se constituie cu cel puțin 35 de zile înainte de ziua votării, adică pînă la 19 ianuarie curent.
Datele colectate în urma înregistrării prealabile vor fi prelucrate exclusiv pentru organizarea şi desfășurarea alegerilor și vor fi protejate în conformitate cu Legea nr. 133 din 8 iulie 2011 privind protecția datelor cu caracter personal.
0 Comment