Bugetul public pentru Educaţie pentru anul 2019 a crescut cu peste 57 la sută, în raport cu cel pe anul 2014, a scris Ion Chicu

Bugetul public pentru Educaţie pentru anul 2019 a crescut cu peste 57 la sută, în raport cu cel pe anul 2014. Ministrul Finanţelor, Ion Chicu informează că acesta constituie 12,3 miliarde de lei. Oficialul mai spune că din 2014 şi până în prezent, suma alocată pentru dezvoltarea învăţământului a crescut constant, anual, cu cel puţin 11 la sută, transmite stiridinmoldova.md cu referire la timpul.md.

Ministrul Chicu s-a referit şi la reorganizarea unor instituţii de învăţământ.

„Comasare, reorganizare și transformare în filială (26 instituții) nu înseamnă lichidare. Mai degrabă, management eficient (cel puțin, încercare de a soluționa problemele fără a închide școala). Acolo, unde s-au închis unele instituții la decizia autorităților publice locale (majoritatea – până la moratoriul anunțat de guvern), numărul de copii (care trebuiau, de altfel, să se nască în perioada ”istoriei de succes”) este extrem de mic. În orice caz, nimeni n-a închis școala din cauză că ”de la centru” a venit indicație ”să se economisească bani” din contul educației, iar cifrele de mai sus confirmă aceasta”, mai scrie Ion Chicu, într-o postare pe Facebook.

Datele Biroului Național de Statistică arată că, în perioada 2012-2015, când ministrul al Educației era actuala șefă de la PAS, Maia Sandu, au fost închise 113 instituții de învățământ. Multe din aceste instituții de învățământ au fost lichidate deși erau în stare foarte bună, unele după reparații capitale, și au ajuns ulterior în paragină.

În toamna anului 2017, la inițiativa liderului PDM, Vlad Plahotniuc, Guvernul a introdus un moratoriu pe închiderea instituțiilor de învățământ.

Share this Post!

Related post

0 Comment

Leave a Comment

Your email address will not be published.