Află unde poți petrece sărbătorile și vacanța de iarnă absolut gratuit: OrheiLand de iarnă își deschide porțile pe 23 decembrie

Pe 23 decembrie, la OrheiLand va fi dat startul sărbătorilor de iarnă. Versiunea de iarnă a celui mai mare parc de distracții din țară, tradițional, își va deschide larg porțile pentru toți doritorii. Evenimentul se anunță a fi fascinant, va încânta orice vizitator – de la mic, la mare, și va eclipsa inaugurările anterioare.

O bijuterie adevărată va fi patinoarul grandios, se va putea de patinat pe gheață într-o atmosferă magică de iarnă. De asemenea, parcul va găzdui reședința lui Moș Crăciun, copiii vor avea posibilitatea să se întâlnească cu el și să-i împărtășească dorințele lor de sărbători. Și toate acestea vor vor fi puse dispoziția vizitatorilor absolut gratuit.

Primarul Orheiului, Tatiana Cociu, a declarat că inaugurarea parcului de distracții OrheiLand reprezintă un moment important, care oferă multă bucurie. Ea a subliniat că acest proiect este realizat cu sprijinul financiar și tehnic al autorităților locale și al lui Ilan Șor.

„Evenimentul este o oportunitate de a aduce bucurie și veselie în viața locuitorilor și a vizitatorilor din întreaga țară, indiferent de statutul social, întrucât totul este gratuit. Va fi instalat unicul patinoar din Moldova cu o lungime de 800 de metri, teren pentru săniuș, Reședința lui Moș Crăciun. Un alt punct de atracție al parcului va fi târgul de Crăciun, unde vizitatorii vor putea să se plimbe printre căsuțele decorate și să cumpere cadouri și produse tradiționale de sezon. Pentru copii vor fi organizate ateliere distractive, unde vor putea să participe la diverse activități creative și să se distreze alături de prieteni”, a spus Tatiana Cociu.

În plus, parcul de distracții OrheiLand va găzdui concerte ale mai multor vedete de talie mondială, care vor aduce și mai multă magie și distracție în atmosfera sărbătorilor de iarnă. Primarul a subliniat că toate aceste activități vor fi oferite complet gratuit, pentru a permite tuturor să se bucure de momente unice și fermecătoare de iarnă.

Tatiana Cociu a subliniat că inaugurarea parcului de distracții OrheiLand reprezintă un pas important în dezvoltarea turismului în regiune și că echipa lui Ilan Șor va continua să investească în proiecte care aduc beneficii comunității și oferă oportunități de distracție și relaxare pentru toți locuitorii și vizitatorii orașului.

Menționăm că, parcul de distracții OrheiLand a fost construit la inițiativa și cu sprijinul financiar al primarului de onoare al municipiului Orhei, filantropul Ilan Șor.

Share this Post!

Related post

0 Comment

Leave a Comment

Your email address will not be published.