Lidera PAS, Maia Sandu, ar trebui să participe la dezbaterile electorale cu ceilalți candidați de dreapta, nu să se ascundă în spatele unor trolli de pe rețelele de socializare. Este opinia exprimată de poetul și publicistul Andrei Țurcanu, deputat în primul Parlament, într-o postare pe Facebook.
“Maia susține că nu vrea să se întâlnească la TV cu ceilalți candidați, că singurul ei adversar este Dodon. Să admitem că aceasta e cauza refuzului ei. Dar de ce la o adică nu s-ar întâlni la o emisiune publică cu candidații de dreapta pentru a discuta deschis, sincer, care ar fi principiile și modalitatea unificării eforturilor tuturor contra acestui unic adversar? Nu vedeți ce tensiuni „partiinice” bântuie societatea?! Adevărați demoni, pe care gloate de comisari de partid și puzderie de troli-mercenari îi țin într-un tontoroi tot mai dezolant!”, scrie Andrei Țurcanu.
Opinia lui Țurcanu este susținută de expertul economic Gheorghe Costandachi, care consideră că Maia Sandu pur și simplu nu vrea să câștige alegerile. “Ea nu dorește să câștige alegerile. Punct. Ea dorește altceva cu totul. Iar ceea ce dorește să facă ea, nu-i va reuși, fiindcă nu are cu cine”, notează Costandachi.
Iar exponenții curentului unionist declară deschis că nu vor participa la alegerile prezidențiale din 1 noiembrie, inclusive din cauza aroganței liderei PAS.
“Mă uit la cei care s-au înspăimântat că o parte de electorat, o parte de unioniști, în viziunea mea electorat conștient, nu va ieși la vot…. Cică mai bine răul cel mai mic.. Da poate mă mai sloboziți un pic cu porcăria asta? Veșnicii luptători cu morile de vânt! Dacă nu era susținerea voastră necondiționată pentru aceste nimicuri nu eram puși în situația de a alege răul cel mai mic! PUNCT!”, scrie internauta Caterina Adam, într-o postare pe Facebook.
0 Comment