Lucrări de întreținere a infrastructurii rutiere din municipiul Chişinău, au fost executate și pe parcursul săptămânii trecute.
Astfel, ÎM Regia „Exdrupo” a realizat lucrări de asfaltare pe o suprafață totală de circa 26 mii m2, iar alte suprafețe, de circa 10 mii m2 au fost frezate, pregătindu-se pentru aplicarea asfaltului în săptămâna curentă.
Potrivit primarului general Ion Ceban, cel mai mare volum de lucrări s-a realizat pe bd. Renașterii Naționale, unde s-a asfaltat o suprafață totală de 20,5 mii m2 (straturile de egalizare și uzură), iar alte 7,6 mii m2 fiind frezați. Lucrările pe această stradă urmează a fi finalizate în săptămâna curentă.
Pe str. Sarmizegetusa au continuat acțiunile de asfaltare, pe o suprafață de circa 5,5 mii m2, în paralel cu cele de frezare și de montare a bordurilor. Totodată, au fost efectuate reparații la canalizarea pluvială, fiind instalate 9 fântâni de vizitare, iar altele 5 ridicate la cota drumului.
„Tot pe parcursul săptămânii trecute, au fost inițiate lucrările de reparație pe str. Dumitru Rîșcanu, unde urmează a fi reabilitate atât trotuarele, cat și învelișul asfaltic de pe tot carosabilul. În prezent se fac lucrări de demontare a bordurilor uzate de pe partea carosabilă, care urmează a fi înlocuite cu altele noi.
Pe străzile Socoleni, Ion Neculce, Dumitru Rîșcanu și Ginta Latină s-a lucrat la demontarea bordurilor uzate și montarea altor noi, precum și la amenajarea pietrișului și pavajului.
În perioada de referință s-a lucrat și la reparația sistemului pluvial, fiind instalate 25 de elemente ale canalizării pluviale (fântâni și receptoare). Alte 77 de guri de captare a apelor au fost curățate de frunze și gunoaie.
Totodată, pentru sporirea siguranței în trafic, au fost instalate 128 indicatoare rutiere noi (marea majoritate în zona parcului din str. Dumitru Rîșcanu), iar marcajul rutier a fost reînnoit pe o suprafață de peste 2,4 mii m2”, spune Ceban.
Lucrările de întreținere vor continua și în săptămâna curentă, în paralel cu proiectele desfăşurate în sectoare.
0 Comment