22 de ani și jumătate în spatele gratiilor pentru două omoruri

Un locuitor al satului Purcari își va petrece următorii 22 de ani și jumătate în spatele gratiilor pentru două omoruri comise la beție.

Sentința a fost dictată recent de către magistrații de la Ștefan Vodă. Prima crimă ar fi fost comisă în august 2018. Atunci, suspectul, aflat acasă la un consătean consuma alcool cu stăpânul casei și încă un prieten. La un moment dat, acesta s-ar fi lua la ceartă cu unul dintre bărbați, ar fi luat un cuțit de bucătărie și l-a înjunghiat mortal. Ulterior, acesta l-a determinat pe celalalt consătean să-i dea o mână de ajutor ca să ascundă urmele crimei.

Cei doi au îngropat cadavrul victimei în grădină. La un an de la cele întâmplate, scenariul s-a repetat. De această dată, victima individului a fost chiar tatăl complicelui său. Fiul victimei a alertat poliția, privind dispariția tatălui său, iar la scurt timp oamenii legii au depistat cadavrul acestuia. După ce totul a ieșit la iveală, atât cel care ar fi comis cele două omoruri a fost reținut, apoi judecat la 22, 5 ani de detenție.

Și consăteanul care, în 2018 l-a ajutat pe inculpat să îngroape cadavrul unei dintre victime a primit 3 ani de pușcărie. Cele două sentințe pot fi contestate la Curtea de Apel.

Share this Post!

Related post

0 Comment

Leave a Comment

Your email address will not be published.