Vladimir Odnostalco spune că ministerul Sănătății a scăpat situația de sub control: Am ajuns că la noi medicii se îmbolnăvesc cu miile!

Deputatul Blocului Comuniștilor și Socialiștilor Vladimir Odnostalco a criticat dur ministerul Sănătății, pentru că nu protejează medicii. În cadrul unui briefing de presă, parlamentarul a declarat că este o situație fără precedent, când, zilnic, sute de angajați ai sistemului de Sănătate se infectează cu virusul SARS-CoV-2.

„Am ajuns că la noi medicii se îmbolnăvesc cu miile. În ultimele săptămâni avem câteva mii de doctori, care s-au infectat. Ce va fi mai departe? Cine va trata pacienții? (…) Ieri, 394 de medici, alaltăieri – 430, anterior – 506. Așa ceva nu a mai fost! Ce se întâmplă? De ce nu sunt protejați doctorii? De ce atâta neprofesionalism?”, se întreabă Vladimir Odnostalco.

Deputatul a criticat și faptul că ministerul Sănătății a cerut ca în spitale să fie redus consumul de resurse energetice, dar și faptul că Centrele medicilor de familie sunt îndemnate să expedieze la laboratorul Centrului Republican de Diagnostic cel mult 100 de teste PCR pe zi.

Share this Post!

Related post

0 Comment

Leave a Comment

Your email address will not be published.