Video PDM: Cerem demisia președintelui Dodon, prin astfel de document își trădează țara, care nu are nevoie de astfel de președinte

PDM cere demisia șefului statului, pentru că Igor Dodon vrea să federalizeze Republica Moldova, transmite stiridinmoldova.md cu referire la publika.md.

Poziția partidului a fost prezentată de vicepreședintele PDM, Andrian Candu în cadrul unei conferințe de presă. Potrivit lui Candu, democrații vor iniția procedura de demitere a șefului statului, astfel, încât toamnă să avem alegeri prezidențiale.

“Cerem demisia președintelui Dodon, prin astfel de document își trădează țara, care nu are nevoie de astfel de președinte. Solicităm ca în toamnă să fie declarate alegeri parlamentare anticiapte ți alegerile președintelui.

Avem nevoie de un președinte care să-și iubească țara, să apere interesele țării, nu interesele personale. Consideram că ceea ce se va intâmpla astăzi în parlament deja miroase a uzurpare a puterii și ce se va întâmpla în parlament, considerat nefuncțional, va fi ilegal.

Ne asumăm dreptul și posibilitatea să organizăm proteste și manifestații pentru a ne exprima viziunea politică împotriva lui Dodon. Dacă are onoare, tre să-și dea astăzi demisia.”, a declarat Candu. 


Share this Post!

Related post

0 Comment

Leave a Comment

Your email address will not be published.