Consiliul municipal din Veneţia a aprobat marţi o taxă de intrare pentru turiştii care vizitează faimosul oraş din Laguna Veneta, transmite stiridinmoldova.com cu referire la agerpres.ro.
Momentul în care această taxă va intra în vigoare rămâne însă în prezent neclar. Planurile iniţiale vizau taxarea turiştilor cu 3 euro (2,65 dolari) pentru o vizită de o zi începând din luna mai.
În anul următor, taxa ar creşte la 6 euro şi ar putea ajunge chiar la 10 euro în zilele cu un număr mare de turişti.
Turismul de masă este de mult timp o problemă pentru Veneţia, chiar dacă este principala sursă de venit a oraşului. Ca urmare a acestui fenomen, oraşul se confruntă cu supraaglomerarea, creşterea preţurilor la locuinţe şi diminuarea populaţiei locale.
În 2016, grupul pentru conservarea patrimoniului Italia Nostra a estimat că un număr de 30 de milioane de persoane vizitează oraşul în fiecare an, cu un aflux zilnic mediu de peste 82.000 de persoane.
Sub auspiciile acestei scheme de taxare a intrării, vizitatorii cazaţi în pensiuni vor fi scutiţi de plata taxei. Oaspeţii hotelurilor plătesc deja o taxă locală pentru sejur.
„Nu suntem interesaţi să facem bani„, a declarat primarul Luigi Brugnaro în această lună. „Scopul este de a contribui la plata întreţinerii şi curăţeniei acestui oraş istoric”, a spus el.
0 Comment