Veneția ar putea să-şi piardă statutul de sit al Patrimonului Mondial

UNESCO ar trebui să pună Veneţia pe „lista neagră” ca fiind în pericol să-şi piardă statutul de sit al Patrimonului Mondial, a declarat primarul oraşului Luigi Brugnaro, transmite stiridinmolodva.md.

„Vom scrie UNESCO şi le vom spune: Domnilor, puneţi-ne pe lista neagră!”, a declarat Luigi Brugnaro într-un interviu acordat miercuri Radio24, într-o reacţie de nemulţumire evidentă faţă de guvernul italian, despre care el afirmă că blochează o soluţie practică de limitare a traficului navelor de croazieră în Laguna Veneţiană, aşa cum a cerut UNESCO.

Luigi Brugnaro şi-a exprimat nemulţumirea în special faţă de ministrul transporturilor, Danilo Toninelli, care este împotriva unui acord, încheiat în 2017 în timpul fostului guvern italian, de redirecţionare a navelor de croazieră departe de Bazinul San Marco. Toninelli, care face parte din Mişcarea Cinci Stele, susţine un plan mai radical de a interzice complet navele de croazieră în Laguna Veneţiană.

Cu un astfel de ministru, „spun UNESCO că poate este mai bine să ne pună pe o listă de monitorizare”, pentru că „Veneţia este în pericol şi noi ne simţim în pericol”, a mai spus Luigi Brugnaro.

Vasele de croazieră din Veneţia au fost ani de zile o sursă de controversă.

Criticii spun că navele uriaşe cu turişti sunt un pericol pentru mediu şi contribuie la supraaglomerarea turistică; în schimb, apărătorii, între care şi Brugnaro, declară că industria oferă locuri de muncă.

La începutul acestei luni, un accident în care o navă cu turişti care trecea prin canalul Giudecca a lovit o ambarcaţiune de mici dimensiuni, rănind patru persoane, a reînviat solicitările pentru măsuri mai dure împotriva navelor de croazieră.

Share this Post!

Related post

0 Comment

Leave a Comment

Your email address will not be published.