Urangutan orbit după ce a fost împuşcat de cel puţin 74 de ori cu un pistol cu aer comprimat

Un urangutan din insula indoneziană Sumatra a fost orbit după ce a fost împuşcat de cel puţin 74 de ori cu un pistol cu aer comprimat, a declarat luni medicul veterinar care are grijă de acesta, transmite stiridinmoldova.md citat de Euronews.com.

O radiografie a indicat cel puţin 74 de pelete în corpul animalului, inclusiv patru în ochiul stâng şi două în cel drept, a declarat Yenny Saraswati, o veterinară care activează în cadrul Programului de Conservare a Urangutanilor din Sumatra.

Potrivit acesteia, femela de urangutan, denumită „Hope” de către echipa de salvatori, a fost orbită de împuşcături şi prezintă mai multe răni deschise provocate, se pare, de obiecte ascuţite.

Ea a adăugat că Hope a suferit o intervenţie chirurgicală duminică pentru a-i fi fixată o claviculă ruptă şi în prezent se recuperează.

Sătenii au zărit săptămâna trecută urangutanul grav rănit într-o fermă din districtul Subulussalam din provincia Aceh, alături de puiul său de o lună, care suferea de malnutriţie severă, a declarat Sapto Aji Prabowo, şeful Agenţiei de protecţie a mediului din Aceh.

Puiul a murit în timp ce salvatorii duceau cele două animale la o clinică pentru urangutani din districtul Sibolangit, aflat în provincia vecină Sumatra de Nord.

„Sperăm că Hope va putea trece de această perioadă critică, însă nu va mai putea fi eliberată în sălbăticie”, a declarat Saraswati, adăugând că în timpul operaţiei au înlăturat doar şapte pelete, deoarece trebuiau să acorde prioritate fixării claviculei rupte şi riscului de infecţie pe care-l prezenta aceasta.

Potrivit veterinarei, în ultimii 10 ani a tratat peste 15 urangutani, care aveau în corp în total circa 500 de pelete.

Un studiu din 2018 asupra urangutanilor din Borneo estima că numărul acestora a scăzut cu peste 100 000 din 1999, ca urmare a restrângerii habitatului şi înmulţirii conflictelor cu oamenii.

Doar circa 13.400 de urangutani de Sumatra – specie ameninţată cu dispariţia, potrivit Uniunii Internaţionale pentru Conservarea Naturii – mai trăiesc azi în sălbăticie

Share this Post!

Related post

0 Comment

Leave a Comment

Your email address will not be published.