PAS are sfătuitori nemți nedeclarați, la momentul oportun voi da și numele lor, AUR are români cu dublă cetățenie candidați și are o problemă, a declarat în această dimineață basarabeanul Ciprian Ciubuc, deputat în Parlamentul României, cerând totodată demisia șefului Serviciilor secrete de la Chișinău.
”SIS-ul face poliție politică și acest lucru este știut. Nimic nu se schimbă în Republica Moldova. Cerem președintelui Maia Sandu să ia atitudine și să îl demită pe Alexandru Esaulenco, directorul care a transformat SIS-ul într-o sucursală a FSB-ului Federației Ruse și a KGB-ului transnistrean trebuie înlăturat de urgență. Președintele Republicii Moldova, cel pe care mi-am pus ștampila de vot să se dezică de o așa atitudine și să arate că nu este părtașă a acestor acte ilegale.
AUR are aduși în echipa de campanie specialiști din România, dar atenți: moldoveni cu dublă cetățenie, cei care au fost implicați și în campania din România printre care și eu, iar SIS-ul vede o problemă. Pentru SIS milionul de moldoveni care acum sunt în Uniunea Europeană și România datorită cetățeniei românești și pentru că și-au asumat că sunt români, reprezintă deja „cetățeni străini”. Din punctul lor de vedere nu am avea ce căuta în echipa de campanie cu experiența noastră, nu am avea ce căuta pe lista electorală sau în partidul AUR din Republica Moldova. În curând SIS-ul și oligarhia de la Chișinău va interzice milionului de moldoveni cu dublă cetățenie și să voteze, adică să se aleagă doar ei între ei dacă se poate, cei din Uniunea Europeană și România doar să trimită bani ca să fie de furat”, a declarat deputatul.
Amintim că AUR protestează împotriva tentativelor de scoatere din cursa electorală, care au fost puse la cale de PAS și Maia Sandu. Potrivit liderilor AUR, SIS le-au făcut ”vremuri bune”.
0 Comment