Un cunoscut vlogger explică de ce este DEZAMĂGIT de dreapta politică din Moldova

Cunoscutul vlogger Vitalie Florea este dezamăgit profund de partidele politice de dreapta din Republica Moldova. Într-o înregistrare video acesta a explicat de ce nu mai crede în “salvatorii națiunii”.

„Cine a reprezentat și reprezintă eșichierul politic de dreapta din Republica Moldova? Maia Sandu, care a lucrat și cu Braghiș, și cu Greceanîi, și cu Filat. Care a făcut alianță și cu Dodon, și cu rușii, deși a jurat în scris și public că nu va face alianță cu PSRM. Iar acum a făcut alianță cu Șor și Plahotniuc ca la prezidențiale să o susțină financiar și cu voturi. Sau pe Andrei Năstase, care tot a făcut alianță cu Dodon, a votat la APCE pentru ruși, a furat cu Țopii Moldova în anii 90, a umblat cu Usatîi și Dodon la proteste. Iar când a venit la MAI a făcut prăpăd și dezastru”, spune Florea.

Activistul a amintit și de eșecurile lui Vlad Filat, Dorin Chirtoacă, dar și de Octavia Țîcu “cu ratingul de sub 1%, care a migrat dintr-un partid în altul”.

Florea spune că a fost dezamăgit și de blocul ACUM, care s-a destrămat într-un termen record. “Cine a distrus ACUM? Oare nu Slusari o numea „oaie” pe doamna Sandu? Oare nu Sandu l-a „chidanit” pe Năstase?”, se întreabă Florea.

Totodată, Vitalie Florea spune că este de neiertat gestul partidelor de dreapta, care nu au putut ajunge la o înțelegere pentru a înainta la prezidențiale un candidat comun.

„Unde e candidatul comun la prezidențiale din partea electoratului unionist, care reprezintă 20-30% din numărul pop țării?”, se mai întreabă el.

În încheiere, activistul spune că nu mai crede în aceste formațiuni politice, deoarece “la prima cotitură își vor șterge papucii de noi”.

Share this Post!

Related post

0 Comment

Leave a Comment

Your email address will not be published.