Stoianoglo este convins că la Plahotniuc a ajuns o sumă mai mare de 100 de milioane de dolari, din furtul miliardului

Procurorul general Alexandr Stoianoglo se declară convins că suma de 100 de milioane de dolari SUA, pentru care procurorii dețin dovezi că a ajuns la Vladimir Plahotniuc în urma jafului bancar, va crește. Declarațiile au fost făcute în cadrul unei emisiuni de la Jurnal TV.

În opinia lui Stoianoglo, până acum investigarea jafului secolului a fost pe o direcție incorectă.

„Pe Plahotniuc îl cunosc fiind membru al PD. Nu pot să spun că era activ în ceea ce ține de partid, dar influența lui se simțea din ce în ce mai mult. Știind că acest om a monitorizat toate procesele din țară, nu mi-am putut imagina că BNM a oferit băncilor un miliard de dolari, acești bani au ajuns în anumite mâini, iar Plahotniuc nu a avut nicio treabă cu asta”, a declarat procurorul general.

Alexandr Stoianoglo a fost întrebat dacă printre persoanele implicate în jaful bancar se numără și finul lui Plahotniuc, Andrian Candu.

„Verificăm atent activitatea lui Candu în această perioadă. Atunci a îndeplinit funcția de ministru al Economiei, o instituție care a avut un rol important în legătură cu anumite proiecte cu privire la sistemul bacar, cu privire la garanțiile de stat. Atunci statul și-a luat angajamentul de a oferi garanții. Investigăm acest aspect.”, a precizat procurorul general.

Acum o săptămână, Procurorul General a anunțat că unul dintre beneficiarii furtului miliardului este Vlad Plahotniuc. Fostul lider PDM ar fi primit de la grupul Șor peste 100 mln de dolari SUA.

Share this Post!

Related post

0 Comment

Leave a Comment

Your email address will not be published.