Se clatină scaunul ministrului Sănătății, Ala Nemerenco! Deputații socialiști au înaintat o moțiune

Deputații socialiști au inițiat o moțiune simplă împotriva ministrului Sănătății, Ala Nemerenco. Textul acestei moțiuni a fost prezentat de la tribuna centrală a Parlamentului de către deputatul socialist, Vladimir Odnostalco. Acesta a acuzat conducerea ministerului Sănătății că “zilnic mor aproximativ 50 de oameni de COVID-19”, “spitalele sunt arhipline de pacienți”, “s-au scumpit medicamentele antivirale cu până la 30%”.

“Vremurile trebuiau să înceapă în Republica Moldova odată cu instituirea noului Executiv, dar situația din țară nu corespunde vremurilor bune. Situația din Sănătate a scăpat de sub controlul persoanei, care trebuie să acționeze cu profesionalism. Cu 20%-30% au crescut prețurile la medicamentele pentru tratarea virozelor. Numărul infectărilor zilnice cu COVID-19 sunt în jur de 1500. Spitalele sunt arhipline. În instituțiile medicale este insuficiență de echipament, butelii cu oxigen. Stagnează și procesul de vaccinare. În goană de a spori rata de vaccinare, cetățenii sunt prinși la propriu și imunizați chiar în stradă, asta contrar normelor OMS.

Pe lângă aceasta, cetățenii R.Moldova sunt numiți “tupeiști” și “încăpăținați”. Ministrul Sănătății și-a permis să îndemne populația la ciparea copiilor, spunând “dacă există această cipare, de control a oamenilor, de ce să nu introduceți aceste ciprui la copii, să le aibă pe toate viață”. În aceste condiții cerem demisia ministrului Sănătății, Ala Nemerenco”, a declarat Vladimir Odnostalco.

Share this Post!

Related post

0 Comment

Leave a Comment

Your email address will not be published.