PSRM va propune ca salariile medicilor să fie majorate cu încă 40%

Fracțiunea deputaților PSRM va înainta în parlament un proiect de lege cu privire la trecerea la cea de-a treia etapă de majorare a salariilor pentru cadrele medicale, cu 40 la sută. Subiectul a fost analizat, luni dimineața, la ședința săptămânală convocată de liderul PSRM, Igor Dodon.

La propunerea președintelui Igor Dodon, anul trecut, a fost inițiată procedura de dublare a salariilor în domeniul medical. Astfel, la 1 septembrie 2020, salariile lucrătorilor medicali au crescut cu 30%, iar la 01 ianuarie 2021 – cu alte 30%. Proiectul ce urmează a fi pregătit de PSRM urmează să prevadă creșterea lefurilor în sistemul de sănătate cu încă 40%.

La ședință s-a discutat și despre situația social-politică și economică din țară. Dodon reiterat gravitatea situației în toate domeniile și a subliniat inadmisibilitatea blocării tuturor proceselor economice și instituționale pe care le propune președintele lockdown, Maia Sandu. Potrivit liderului PSRM, instituirea unei carantine totale, cu blocarea tuturor activităților economice, închiderea piețelor și centrelor comerciale ar conduce la consecințe și mai grave sociale și economice, nu ține cont de opinia cetățenilor și este contraproductivă, mai ales în campania agricolă de primăvară.

PSRM a stabilit necesitatea elaborării unui plan de acțiuni concrete care va conduce la ameliorarea situației din țară și evitarea unui haos pe plan social și economic. Igor Dodon a reiterat disponibilitatea fracțiunii parlamentare PSRM de a acorda tot sprijinul necesar în vederea depășirii situației de criză.

Deputații PSRM au mai reiterat că vor continua eforturile pentru formarea unui guvern funcțional, care să poată cu adevărat stabiliza și scoate din criză țara și să poată asigura vaccinarea cât mai completă și rapidă a cetățenilor.

Share this Post!

Related post

0 Comment

Leave a Comment

Your email address will not be published.