Statul va acoperi
cheltuielile pentru facturile la energia electrică pe perioada stării de
urgență pentru toți consumatorii casnici din Republica Moldova. Proiectul PSRM
a fost votat, vineri, în prima lectură, de Parlament. S-au abținut de la vot
deputații din fracțiunile PAS și PPDA.
Deputatul PSRM, Petru
Burduja, unul din autorii proiectului, a declarat că inițiativa vizează peste
1,2 milioane de cetățeni. Banii vor fi achitați pentru consumul real al
energiei electrice pentru lunile februarie și martie.
Suma compensată constituie 428 de lei – câte 214 de lei pe
lună, pentru fiecare gospodărie casnică. Ministerul Finanțelor va aloca
tranșele necesare compensației în mărimi egale pe conturile furnizorilor.
Mijloacele necesare în acest scop se estimează la aproape 533 de milioane de
lei. Banii vor fi alocați din bugetul de stat.
Petru Burduja a declarat că inițiativa PSRM are menirea să
sprijine în contextul crizei socio-economice și pandemice.
0 Comment