Proiectul privind modificarea Legii Supreme a fost expediat Înaltei Curți spre avizare

Proiectul de lege privind modificarea Constituției a fost expediat Înaltei Curți spre avizare. Asta după ce în Monitorul Oficial au fost publicate Hotărârea Guvernului privind aprobarea proiectului de lege pentru modificarea Constituției și proiectul de lege și nota informativă, conforme cerințelor Consiliului Europei și Comisiei de la Veneția.

Ministrul Justiției, Fadei Nagacevschi, a declarat că imediat ce va fi emis avizul Curții, proiectul va fi expediat Parlamentului spre adoptare.

”Noi ne respectăm angajamentele asumate”, a scris ministrul pe pagina sa de socializare.

Consiliul Europei a confirmat, săptămâna aceasta, că proiectul de lege privind amendamentele constituționale este în conformitate cu avizele recente ale Comisiei de la Veneția. Membrii Consiliului Europei au reiterat, în cadrul discuțiilor cu ministrul moldovean al Justiției, aflat într-o vizită de lucru la Strasbourg, că vor continua să coopereze strâns cu Republica Moldova pentru a facilita implementarea integrală și eficientă a reformelor în sectorul justiției.

Amintim, Curtea Constituțională a avizat negativ inițiativa de revizuire a Constituției, propusă de Guvern.

Share this Post!

Related post

0 Comment

Leave a Comment

Your email address will not be published.