Președintele țării: Veteranii invalizi vor primi ajutor social de la stat

Președintele țării, Igor Dodon, a avut o întrevedere de lucru cu generalul de divizie Victor Gaiciuc, președintele Uniunii Ofițerilor din Republica Moldova, consilier pe probleme de apărare și securitate națională, secretarul Consiliului Suprem de Securitate. În cadrul discuțiilor, a fost examinată rugămintea lui Gaiciuc de a identifica posibilitatea acordării unor ajutoare sociale veteranilor invalizi ai Marelui Război pentru Apărarea Patriei, războiului din Afganistan și ai conflictului militar de pe Nistru din anul 1992, transmite stiridinmoldova.md.

„Am salutat această inițiativă, subliniind faptul că veteranii-invalizi de război, care s-au jertfit pentru țară, merită atenția și suportul autorităților, mai ales în situația de criză în care ne aflăm. Am solicitat ca Uniunea Ofițerilor, alături de Asociația Veteranilor Războiului din Afganistan, Uniunea Națională a Veteranilor Războiului pentru Independența RM, Asociației Sfântul Gheorghe Biruitorul și alte organizații din domeniu să sprijine inițiativa dată”, a anunțat președintele.

Share this Post!

Related post

0 Comment

Leave a Comment

Your email address will not be published.