Președintele țării: Primesc mesaje că trebuie să scoatem armata. Suntem gata să intervenim cu măsuri mai dure

66 de sancțiuni au fost aplicate în privința persoanelor, care nu respectă măsurile de prevenire a COVID-19. Despre aceasta a anunțat președintele țării, Igor Dodon, după ședința Centrului Unic de Control.

“Vom merge în continuare cu sancționarea celor care nu respectă deciziile Comisiei pentru Situații Excepționale. Restricțiile care le-am impus ne-au permis să reducem la minim cazurile de import”, a declarat Igor Dodon.

Președintele mai spune că sunt voci, care cer ca autoritățile să intervină și mai dur în lupta cu virusul de tip nou.

“Primesc mesaje în care îmi spun că hai să scoatem armata, să blocăm oamenii în casă. Noi am discutat cu colegii de la ministerul Sănătății, cu cei de la OMS, ei ne spun că nu e nevoie de restricții mai dure la această etapă. Să știți stimați cetățeni, că noi însă, suntem gata să intervenim cu măsuri mai dure dacă va fi necesar”, a mai spus președintele.

Potrivit datelor oficiale, în ultimele 24 de ore au fost confirmate alte 14 cazuri de COVID-19 din 124 de teste efectuate. Astfel, numărul cazurilor de coronavirus de tip nou, înregistrate pe teritoriul Republicii Moldova a ajuns la 94.

Din cele 14 cazuri, 4 sunt de import, din Italia, Ucraina și România, iar restul sunt cu transmitere locală.

Share this Post!

Related post

0 Comment

Leave a Comment

Your email address will not be published.