Premierul Ion Chicu a declarat că pregătește un nou pachet de susținere a agricultorilor

Guvernul pregătește un nou program de susținere pentru agricultori. Premierul Ion Chicu a declarat, după ședința de lucru de la Președinție, că seceta care persistă ar putea afecta și roada anului viitor, de aceea se impune un nou program care să asigure securitatea alimentară a țării.

”Lipsa de precipitații înseamnă probleme mari și pentru anul viitor. La sfârșitul lui septembrie, agricultorii trebuie să semene deja grâul pentru anul viitor, iar în condițiile când nu sunt precipitații de atâtea luni și lucrarea terenurilor este complicată”, a spus premierul.

Șeful Guvernului a precizat că unele măsuri ar putea fi implementate chiar începând cu această toamnă.

Seceta din acest an a compromis roada culturilor cerealiere și a celor pomicole. Guvernul a alocat suplimentar din buget 300 de milioane de lei pentru a acorda suport producătorilor afectați de secetă și grindină. De asemenea, Executivul a trimis în Parlament un pachet de legi care prevede subvenționarea dobânzilor la credite pentru agricultori; subvenționarea din contul TVA a impozitului funciar, a plăților fiscale aferente salariilor; moratoriu asupra controalelor fiscale până la sfârșitul acestui an.

Share this Post!

Related post

0 Comment

Leave a Comment

Your email address will not be published.