Polițiștii de frontieră, luați la pumni pe Aeroportul Internațional Chișinău, de un bărbat în stare de ebrietate

Polițiștii de frontieră au intervenit, ieri noaptea, în forță pentru a opri acțiunile huliganice ale unui cetățean agresiv și vizibil în stare de ebrietate. Faptele acestuia nu doar au perturbat ordinea publică, dar și au pus în pericol viața călătorilor. În cadrul acțiunii de imobilizare și încătușare a persoanei, doi angajați ai Poliției de Frontieră au fost ultragiați, anunță un comunicat de presă al IGPF.

Din circumstanțe necunoscute, bărbatul cu dublă cetățenie, moldovenească și irlandeză, a manifestat un comportament agresiv și neadecvat, mai mult că acesta se afla în stare avansată de ebrietate. Astfel pentru a nu expune viața călătorilor în pericol polițiștii de frontieră operativ au acționat și persoana la scurt timp a fost încătușată.

Conform procedurilor legale cetățeanul agresiv a fost condus la Inspectoratul de Poliție Botanica pentru documentare.

Totodată, persoana va fi cercetată pentru încălcarea regimului punctelor de trecere, dar și ultragiere.

Share this Post!

Related post

0 Comment

Leave a Comment

Your email address will not be published.