Peste 25 de mii de persoane au primit deja ajutorul de șomaj de 2775 de lei

Igor Dodon a anunțat, în cadrul emisiunii ”Președintele răspunde”, că mai mult de 25 de mii de persoane au primit deja ajutorul de șomaj de 2775 de lei, acordat în perioada stării de urgență la propunerea șefului statului.

Potrivit președintelui, printre cei 25 de beneficiari sunt și între 10 mii și 15 mii de deținători de patente. Șeful statului a declarat că acum se examinează și posibilitatea anulării achitării de către patentari a taxelor pentru arenda locurilor în piață în perioada stării de urgență.

Potrivit deciziei Comisiei pentru Situații Excepționale, în perioada stării de urgenţă persoanele înregistrate cu statut de şomer, inclusiv cele revenite de peste hotare și deținătorii de patentă beneficiază lunar de ajutor de şomaj în cuantum de 2775 de lei.

Amintim, la solicitarea grupului Candu și a fracțiunilor PAS și PPDA din Parlament, Curtea Constituțională a anulat legea anticriză pentru care Guvernul Chicu și-a asumat răspunderea. Legea conținea un pachet de măsuri anticriză în contextul pandemiei, printre care și acordarea unui ajutor de șomaj de minim 2775 de lei. Ulterior, Comisia pentru Situații Excepționale, condusă de premierul Ion Chicu, a dispus punerea în aplicare a mai multor măsuri anulate de Curte, inclusiv alocarea ajutorului de șomaj în cuantum minim de 2775 de lei.

Share this Post!

Related post

0 Comment

Leave a Comment

Your email address will not be published.