Pensiile vor fi indexate de două ori pe an

Legea privind indexarea bianuală a pensiilor a fost votată vineri, 6 decembrie în lectura a doua de parlament, transmite stiridinmoldova.md.

Proiectul urmează să intre în vigoare la 1 ianuarie 2020, comunică MOLDPRES.

Potrivit noilor modificări ale legislaţiei, începând cu anul viitor pensiile vor fi indexate de două ori pe an: la 1 aprilie și 1 octombrie. Indexarea la 1 aprilie se va efectua conform procedurii în vigoare pentru toți beneficiarii, echivalent cu media indicelui prețurilor de consum pe ultimii 3 ani. Cea de la 1 octombrie va viza, în primul an de implementare – 2020, peste 400 mii de pensionari, mărimea pensiei cărora nu depășește nivelul minimului de existență.

Legea prevede extinderea modalității noi de indexare și asupra militarilor și a persoanelor din corpul de comandă și din trupele organelor afacerilor interne și din cadrul Inspectoratului General de Carabinieri.

Potrivit datelor statistice ale Casei Naționale de Asigurări Sociale, la începutul anului 2019, în țara noastră, erau înregistrați 700 887 de beneficiari de pensii, a căror pensie medie era de 1 895,07 lei. Din numărul total de pensionari, 75% sunt pensionari pentru limită de vârstă.

Share this Post!

Related post

0 Comment

Leave a Comment

Your email address will not be published.