Pe drumurile naționale se intervine continuu cu utilaje speciale și material antiderapant

Ministerul Economiei și Infrastructurii informează că, în prezent, traseele naționale sunt practicabileși se circulă în condiții de iarnă, pe drumuri este ghețuș. Odată cu intensificarea precipitațiilor sub formă de lapoviță, care au cuprinsraioanele, Ungheni, Soroca, Orhei, Leușeni, Dubăsari, Bender, Anenii Noi, Căuşeni, Ştefan Vodă, Hînceşti, Cimişlia, Comrat, Vulcăneşti Leova, Cahul, Edineț, Otaci, Bălţi, Făleşti și Rezina întreprinderile specializate dinteritoriu au demarat lucrări de combatere a lunecușului pe drumurile publice.

„Sectoarele de drum ce prezintă un pericol sporit pentru circulația rutieră pe timp de iarnă sunt monitorizate, pentru a se interveni urgent în caz de necesitate. La moment, în procesul tehnologic sunt antrenate 143 unități de utilaje speciale, 2038 tone de material antiderapant și 110 muncitori rutieri. Îndemn șoferii/conducătorii auto să fie atenți la trafic și să nu pornească neechipați la drum, să se asigure că mijloacele de transport sunt adaptate condițiilor de iarnă”, a menționat ministrul Chiril Gaburici.

Ministerul Economiei și Infrastructurii recomandă participanților la trafic să se conformeze  prevederilor Regulamentului Circulației Rutiere în vigoare, în special a celor ce țin de dotarea automobilelor și conducerea acestora pe timp de iarnă.

Pentru mai multe informații despre condiţiile de circulaţie rutieră în perioada de iarnă, cetățenii pot accesa site-urile www.asd.md și www.mei.gov.md. În perioada de iarnă, serviciul operativ al Î.S. ,,Administrația de Stat a Drumurilor” activează în regim non-stop 24/24 la numerele: 022-74-89-61, 022-22-55-30, 060477177, dedicate informării cetățenilor. Totodată pe traseele naționale sunt amplasate 40 de camere video, care asigură monitorizarea și vizualizarea stării drumurilor în timp real – http://asd.md/camera-video.

Share this Post!

Related post

0 Comment

Leave a Comment

Your email address will not be published.