Pe drumurile din Republica Moldova se circulă în condiții de iarnă

Pe parcursul nopții de 21 decembrie, lucrările de întreținere a drumurilor naționale pe timp de iarnă au continuat în regiunile unde au fost necesare intervenții ale unităților teritoriale SA “Drumuri”. În prezent, accesibilitatea infrastructurii rutiere este asigurată în condiții de iarnă pe toată rețeaua de drumuri naționale, transmite MOLDPRES.

Potrivit Administrației de Stat a Drumurilor (ASD), este vorba de trasee din toate regiunile țării, sectoare din raioanele Briceni, Ocnița, Edineț, Dondușeni, Soroca, Drochia, Râșcani, Glodeni, Fălești, Sângerei, Orhei, Criuleni, Călărași, Strășeni, Ungheni, Ialoveni, Nisporeni, Vulcănești, municipiile Chișinău și Bălți. “Drumarii au efectuat lucrări de patrulare și combatere a lunecușului”, indică ASD, scrie sursa citată.

În procesul tehnologic pe perioada menționată au fost antrenate: utilaje speciale – 58 unități; material antiderapant – 943,8 tone; muncitori rutierii – 106 persoane.

Administrația de Stat a Drumurilor atenționează conducătorii auto să se conformeze prevederilor Regulamentului Circulației Rutiere privind echiparea autovehiculelor cu pneuri corespunzătoare și adaptarea regimului de viteză la condițiile de circulație pe timp de iarnă.

Share this Post!

Related post

0 Comment

Leave a Comment

Your email address will not be published.