Pavel Filip a cerut mobilizarea maximă, în legătură cu consecințele meteo nefavorabile

Prim-ministrul Pavel Filip a avut în dimineața zilei de astăzi o discuție cu toate serviciile implicate în înlăturarea consecințelor meteo nefavorabile. Serviciile responsabile au raportat că situația pe țară este complicată din cauza poleiului, ghețușului și chiciurii, în special în sate, unde stratul de ghețuș este avansat. Cu toate acestea, situația se află sub control. Localități deconectate de la curentul electric nu sunt. Toate instituțiile medicale activează. Traseele naționale și internaționale sunt sub supravegherea Inspectoratului Național de Poliție și a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.

S-a lucrat pe tot parcursul zilei de ieri până noaptea târziu, iar la 4 dimineața lucrările au reînceput. În lucrări sunt antrenate 460 de unități de tehnică specială și peste 1060 de persoane. Au fost presărate peste 4352 de tone de material antiderapant.

Mai complicată este situația în zona de sud și sud-est a țării, în raioanele: Hâncești, Cimișlia, Cahul, Cantemir, Anenii Noi, Căușeni și Ștefan Vodă. Temporar este sistată circulația pentru mașinile de mare tonaj pe traseele Cahul-Giurgiulești, Anenii Noi-Ștefan Vodă-Căușeni și Comrat-Cantemir.

Prim-ministrul a solicitat tuturor serviciilor abilitate să lucreze non-stop pe parcursul zilei pentru a acorda ajutorul necesar oamenilor și a asigura circulația pe traseele naționale și internaționale, dar și accesul către instituțiile de menire socială. Totodată, cetățenii sunt rugați să nu se pornească la drum lung cu unitățile de transport personale, dacă nu existe urgențe.

În cazul situațiilor de criză, a blocajelor din cauza zăpezii, cetățenii pot apela  la Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, la numărul de telefon 022-73-85-45 sau la Serviciul de urgență 112.

Share this Post!

Related post

0 Comment