Parlamentul a votat o lege care prevede limitarea costurilor totale ale creditului nebancar pentru consumatori

Parlamentul a votat, în prima lectură, un proiect de lege al Guvernului, prin care se impun reguli stricte în activitatea  organizațiilor de creditare nebancară (OCN). Inițiativa vine să atenueze riscul de supra-îndatorare a populației prin aplicarea unor costuri excesive ale creditelor de consum.

În prezent, în Moldova, multe companii de microcreditare oferă credite cu o dobândă care ajunge și până la 400 de procente. Documentul prevede limitarea costurilor totale ale creditului nebancar sau leasingului financiar pentru consumatori, pe un termen de până la 2 ani, în mărimea care să nu depășească valoarea debursată conform contractului.

Pentru împrumuturile în valoarea de până la 50 de mii de lei, acordate persoanelor fizice, se propune interzicerea renegocierii clauzelor contractuale care conduce la mărirea obligației pecuniare inițiale ale debitorului și la o supra-plată continuă.

Proiectul de lege mai prevede ca OCN să activeze doar cu capital propriu sau cel atras, însă nu de la consumatori. O schimbare importantă ține de creșterea capitalului social minim al OCN de la 300 de mii de lei la 1 milion de lei.

Se propune și introducerea asupra OCN a unor sancțiuni pecuniare ”eficiente, proporționale și cu caracter de descurajare”. Totodată, acestea vor fi obligate să raporteze la cel puțin unul din birourile istoriilor de credit care, la rândul lor, vor fi obligate să facă schimb de informații între ele.

OSN vor fi obligate să publice pe paginile lor web regulamentele interne și instrumentul destinat evaluării costului total al creditului.

Autorii mai propun ca OCN să fie obligate să-și desfășoare activitatea doar în clădire administrativă sau la parterul unei clădiri cu destinație locativă, ori în altă construcție capitală, astfel încât consumatorii să poată identifica sediul acestora.

Share this Post!

Related post

0 Comment

Leave a Comment

Your email address will not be published.