Parlamentul a aprobat Declarația privind statul capturat, prin care se cere demisia a trei judecători ai Curții Constituționale. Pentru au votat 54 de deputați.
Proiectul de declarație privind nerecunoașterea deciziei Curții Constituționale potrivit căreia există temei de dizolvare a Parlamentului a fost inclus pe agenda de astăzi a legislativului.
Inițiativa aparține socialiștilor care solicită demisia celor trei judecători ai Curții Constituționale care au decis că există temei de dizolvare a Parlamentului.
Includerea proiectului pe agendă a fost susținută de deputații din Partidul Șor și platforma „Pentru Moldova”.
PAS a anunțat că părăsește sala Parlamentului, iar Platforma DA a cerut o pauză.„Azi o să fie o zi a populismului și a atacului asupra instituțiilor de stat, în special a Curții Constituționale. PAS nu va participa la acest circ ieftin, vă lăsăm în intimitatea dvs. Cetățenii o să vadă cât de disperată este această alianță în contextul alegerilor anticipate inevitabile”, a declarat liderul fracțiunii PAS, Igor Grosu.
Amintim că, la 15 aprilie, Curtea Constituțională a decis că au fost întrunite condițiile care permit dizolvarea Parlamentului și organizarea alegerilor parlamentare anticipate.
Astfel, șeful statului trebuie să semneze decretul de dizolvare și să anunțe data scrutinului anticipat. Totuși, Legislativul nu poate fi dizolvat pe perioada stării de urgență, instituită în Republica Moldova până la data de 30 mai.
0 Comment