Omul implicat în frauda bancară, organizator al protestelor combatanților

Ne-am obișnuit deja cu protestele veteranilor conflictului de pe Nistru care din păcate deseori capătă o conotație violentă.

Păcat…, păcat că eroii noștri nu înțeleg că sunt îndemnați și chemați la acțiuni în masă de către niște infractori, escroci sau oameni cu reputație dubioasă.

Unul dintre instigatori la întâlniri de planificare ale acțiunilor diversioniste cu camarazii de arme este Covrig Constantin, veteranul Brigăzii cu destinație specială Fulger, un om al cărui nume este implicat în diverse scandaluri politice și sociale, transmite 24h.md.

Constantin Covrig a activat mai bine de 19 ani în cadrul organelor afacerilor interne, iar mai tîrziu a fost acaparat de schemele și acțiunile ilegale ale politicului.

Cunoscut ca om al lui Vladimir Filat care era responsabil de activitatea ’’Caravita SRL’’ în zona de Nord a Republicii Moldova, administrată de nepotul ex liderului politic, Constantin Covrig a fost implicat în privatizări ilegale și a jefuit țăranii din satul Solonceni, raionul Rezina, care au depus nenumărate plângeri pe compania ’’Caravita SRL’’ și l-au acuzat pe acesta că a preluat ilegal terenurile proprietarilor.

Amintim că, firma ’’Caravita SRL’’ a beneficiat în 2014 de un credit de 28 de milioane de lei de la BEM. În scopul obținerii banilor, firma a gajat mii de hectare de pământ prin intermediul reprezentanților fideli și aprigi de genul lui Covrig. Această situație a fost remarcată a fi un caz de abuz și trafic de influență, deoarece este inadmisibil ca un fermier să obțină un credit de zeci de milioane de lei în schimbul gajării unui teren agricol.

Înflăcăratul Covrig de la protestele actuale, nu și-a manifestat nemulțumirea până în 2017, cît era bine remunerat din roadele pământurilor privatizate ilegal. Potrivit datelor ANI, ultimul deține 16 terenuri agricole și o casă luxoasă în Chișinău, cu toate că declară o sumă a venitului mică.

La alegerile locale din 2019, a fost înaintat de către Maia Sandu (fosta colegă a lui Filat din PLDM) și Andrei Năstase, la funcția de primar al comunei Bubuieci din partea Blocului Politic „ACUM”, însă dat fiind faptul că, înregistrarea acestuia este incertă, a pierdut alegerile în favoarea contracandidatului său din partea PL.

În prezent, Constantin Covrig, fiind membru al Consiliului Național al Veteranilor de Război, împreună cu alți „eroi”, Sava Valeriu și Anatol Macovei profită de adevărații veterani și în scopuri personale provoacă proteste și destabilizări politice.

Share this Post!

Related post

0 Comment

Leave a Comment

Your email address will not be published.