Olanda va finanța instalarea unor sisteme de gaze medicale în cinci spitale din R. Moldova

În cinci spitale raionale din țară vor fi instalate sisteme de gaze medicale. Este vorba despre spitalele raionale din Comrat, Cahul, Orhei, Căușeni și Bălți. Aceste tehnologii permit monitorizarea în mod continuu a proporției de impurități sub formă de gaz, conținutul de oxigen și punctul de rouă al aerului comprimat medical.

Instalarea sistemelor de gaze medicale în cele cinci instituții medicale din țară va fi posibilă datorită semnării Memorandumului de Înţelegere dintre Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale şi Fundaţia Urgenta Workgroup din Olanda. Documentul a fost semnat astăzi, 12 februarie, de ministrul de resort Viorica Dumbrăveanu și secretarul Fundației olandeze, Arnold van Rijn.

Dumbrăveanu a mulțumit fundației olandeze pentru sprijinul acordat pe parcursul a 15 ani și pentru oportunitatea continuării cooperării.

”Apreciem suportul continuu pentru îmbunătățirea serviciilor din sistemul de sănătate care sunt adresate populației”, a declarat ministrul.

Proiectul va fi implementat în perioada anilor 2020-2025.

Share this Post!

Related post

0 Comment

Leave a Comment

Your email address will not be published.