În cadrul emisiunii ”Puterea a Patra” de la postul de televiziune N4, liderul unionist, Octavian Țicu a dezvăluit că șeful statului și ex-Președintele Partidului Acțiune și Solidaritate, Maia Sandu ar deține o fermă de trolli, transmite sinteza.org.
„Trollii Maiei Sandu erau mai puțini decât oamenii care au apreciat acest gest (gestul de critică al lui Octavian Țicu în adresa Maiei Sandu), dar cineva trebuia să aducă o normalitate în sfârșit, să existe o normalitate a felului cum ne raportăm la memoria noastră istorică”, a declarat Octavian Țicu în timpul emisiunii.
Precizăm că, în trecut, Octavian Țicu declara că fostul bloc ACUM (PAS și Platforma DA) ar avea o fermă imensă de trolli, totodată acesta a ținut să vină cu o adresare în adresa trollilor pentru a încetini atacurile violente ce veneau în adresa PUN.
„Mă adresez trollilor din PAS și Platforma DA să înceteze cu atacurile violente. Pentru că PAS și Platforma DA au trolli, așa e în războiul informațional(…) Eu știu că acum trollii PAS și cei ai Platformei DA acum tot din Parlament și Guvern acționează.”, a declarat în trecut Țicu, în cadrul unei emisiuni de la TVR Moldova.
La fel, la începutul lunii martie a anului curent, liderul Platformei DA, Andrei Năstase a ținut să confirme că Maia Sandu și PAS ar avea o fermă de trolli. În cadrul unui live pe Facebook, Năstase a mărturisit că a fost atacat de trollii PAS, după ce a criticat decizia Maiei Sandu de a încălca Constituția Republicii Moldova.
Totodată, amintim că și expertul independent, Dionis Cenușa, spunea la finele lunii februarie că este atacat de trolii pro-președintelui Maia Sandu pe Facebook din cauza criticilor sale legate de lipsa dorinței lui Sandu de a implementa unele decizii ale Curții Constituționale.
Printr-o postare pe Facebook, Cenușa susține atunci că “Uniunea Europeană ar putea și ar trebui să intervină pentru a reaminti tuturor actorilor politici de primatul statului de drept”, dar pentru o așa opinie a fost atacat de trollii Maiei Sandu.
Potrivit unor informații anterioare, trollii Maiei Sandu și PAS ar fi gestionați de către Dumitru Alaiba, același personaj care a crescut ferme de trolli și la PLDM.
0 Comment