O jurnalistă din Moldova îndeamnă opoziția să cumpere polițe pentru diasporă și să nu facă circ: Jocurile politice pe care le faceți sunt prost regizate

Politicienii din partidele de opoziție sunt taxați dur pentru declarațiile populiste şi indisponibilitatea de a contribui concret la depășirea crizei legată de răspândirea coronavirsului de tip nou în Republica Moldova. Jurnalista Maria Dimineţ consideră că cei de la PAS, PPDA sau PRO Moldova sunt ridicoli şi se dau în spectacol, atunci când critică, cu treabă şi fără, inițiativele autorităților.

“Ați devenit deja ridicoli prin declarațiile pe care le faceți în ultima perioadă. În loc să ajutați autoritățile statului să oprească pandemia, voi vă dați în spectacol. Iar afirmațiile pe care le faceți referitor la obligativitatea achiziționării poliței de asigurare medicală pentru moldovenii reveniți din străinătate denotă nu doar faptul că nu cunoașteți legislația în domeniu (și ar trebuie să vă fie rușine pentru această incompetență), dar și că nu vă pasă de sistemul de sănătate din țară și cetățenii care susțin acest sistem, contribuind cu regularitate la formarea bugetului în sănătate”, scrie Maria Dimineţ, într-o postare pe Facebook.

Dimineţ consideră că, în această perioadă dificilă, fiecare cetățean trebuie să fie responsabil. 

“Evident, există și excepții, situații fără de ieșire. Și autoritățile în sănătate sunt înțelegătoare. Dar hai să nu profităm de Jurământul lui Hippocrate. Jurământ e jurământ, dar fără bani bolnavii nu pot fi tratați. Vă faceți griji pentru conaționalii reveniți din străinătate? Păi cumpărați-le polițe, care e problema? De ce alți mii de moldoveni trebuie să le achite tratamentul? Dragii mei politicieni din opoziție, hai terminați odată cu atacurile nejustificate, chiar nu e momentul potrivit”, mai scrie Maria Dimineţ. 

“Nu mai sunt moldovenii așa de proști cum îi considerați! Își mai revin ei din când în când, și tratează evenimentele cu luciditate. Mie personal îmi e silă de voi. Jocurile politice pe care le faceți sunt prost regizate, iar voi arătați lamentabil în rolurile pe care le jucați acum. Așa că, hai, la treabă! Gata cu flecăreala!”, conchide jurnalista citată.

Share this Post!

Related post

0 Comment

Leave a Comment

Your email address will not be published.