Numărul cazurilor de COVID-19 în R. Moldova, în creștere

Ministerul Sănătății informează populația despre situația epidemiologică privind infecția cu COVID-19 din țară.

În perioada 5-11 august, în Republica Moldova au fost înregistrate 1.381 de cazuri de COVID-19, dintre care 115 cazuri în regiunea transnistreană.

Astfel, numărul cazurilor a crescut de 1,9 ori în comparație cu săptămâna precedentă, 29 iulie – 4 august, când au fost înregistrate 743 de cazuri de infecție (44 în regiunea transnistreană).

Potrivit datelor Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), tendința de creștere a numărului de cazuri de coronavirus se observă în mai multe țări.

În contextul sezonului estival și al creșterii mobilității populației, Ministerul Sănătății recomandă respectarea principalelor măsuri de protecție pentru sănătatea și siguranța oamenilor:

  • păstrarea distanței sociale;
  • evitarea locurilor aglomerate;
  • respectarea regulilor de igienă a mâinilor;
  • igiena respiratorie; 
  • respectarea măsurilor sanitare la locul de muncă, cu aerisirea spațiilor închise, purtarea măștilor în instituțiile medicale și adresarea la medicul de familie la apariția primelor simptome ale infecției cu COVID-19 (febră, tuse, respirație dificilă, dureri în gât, dureri musculare).

Share this Post!

Related post

0 Comment

Leave a Comment

Your email address will not be published.