60 de bănci și 50 de coșuri de gunoi au fost instalate în parcul ,,Valea Trandafirilor” din sectorul Botanica. În prezent, se lucrează la instalarea mobilierului urban pe aleea principală a parcului.
,,De curând, au fost instalate două pavilioane cu mese de șah, pentru amatorii acestui sport iar pe aleile parcului a fost instalat sistem de iluminat public nocturn. Totodată, în scurt timp urmează a fi inițiate lucrările privind instalarea unui teren de joacă pentru copii cu necesități speciale și a unui alt complex de joacă. De asemenea, în perioada următoare va fi amenajat spațiul pentru instalarea a 3 mese de tenis. Continuăm să amenajăm unul din cel mai mare parc din capitală”, a scris pe pagina sa de facebook primarul general, Ion Ceban.
De menţionat că pe parcursul ultimilor ani, parcul a capătat un aspect nou: au fost amenajate zone de agrement, construit un skatepark, terenuri de minifotbal, volley, basket, badminton, wc public, dar şi un teren de pregătire fizică generală pentru persoane cu mobilitate redusă. Totodată, la intrarea principală în Parcul „Valea Trandafirilor”, a fost construit primul havuz muzical din capitală.
,,În perioada imediat următoare ne-am propus o schimbare esențială a Lacului nr1 din parcul Valea Trandafirilor, urmând a fi curățat lacul, ridicat nivelul landsaftului, amenajarea izvorului din apropiere, reconstrucția amfiteatrului si amenajarea terenului aferent, vor fi renovate aleile pietonale, instalat iluminatul modern si mobilierul urban, licitația în acest sens urmează a fi organizată în următoarele zile. Urmează și toate intrările parc să fie amenajate”, a conchis primarul general.
0 Comment