Munteanu: Dacă după anticipate PAS va face coaliție cu Usatîi, Karamalak va veni de la Moscova pentru a parafa acordul

Dacă după alegerile parlamentare anticipate Partidul Nostru va semna acord de coaliție cu PAS, la un colț va semna Renato Usatîi, la alt colț – Veaceslav Platon, iar Grigore Karamalak va veni de la Moscova ca să parafeze documentul. Declarația a fost făcută de liderul Uniunii Salvați Basarabia (USB), Valeriu Munteanu, în timpul unor dezbateri la un post privat de televiziune.

Potrivit politicianului, toată lumea înțelege că PAS-ul dacă va merge de unul singur în aceste alegeri anticipate, nu va avea majoritate. De aceea, acum liderul PN, Renato Usatîi, încearcă ”să se curețe, să se albească, să se imaculeze și să se erijeze în viitor aliat al PAS-ului în aceste alegeri”.

”Atât de tare se zbate, încât trebuie să se asigure că dumnealui va ajunge în Parlament, iar Andrei Năstase și cu PPDA, și eventual cu alți colegi, nu vor ajunge. De ce? Pentru ca să fie unica soluție de alianță pentru partidul domnului Usatîi. Ei nu vor să ajungă pur și simplu în Parlament, ei vor să ajungă neapărat la guvernare și de aceea au două scopuri. Primul: să se preteze că sunt foarte mari cinstiți, corecți, nu figurează în niciun fel de dosare penale privind spălarea banilor în Republica Moldova, nu au poze cu Grigore Karamalak la Moscova, dar Andrei Năstase și restul sunt toți talpa iadului. Dacă o să ajungeți să semnați acord de coaliție cu PAS-ul, sunt sigur că la un colț va semna Renato Usatîi, la alt colț o să semneze Platon, dar Grigore Karamalak o să vină de la Moscova și o să parafeze documentul și o să ne puneți pe toți să ne facem poze cu Karamalak”, a declarat Munteanu.

Share this Post!

Related post

0 Comment

Leave a Comment

Your email address will not be published.