În Republica Moldova, situația epidemiologică prin gripă, infecții acute ale căilor respiratorii superioare (IACRS) și infecții respiratorii acute severe (SARI), este la nivel de intensitate medie, conform sistemului de supraveghere epidemiologică și virusologică la gripă, IACRS și SARI, în conformitate cu cerințele Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), Centrului pentru Controlul și Prevenirea bolilor și CDC Atlanta.
Despre situația epidemiologică prin gripă și măsurile de control la nivel național, au vorbit astăzi, în cadrul unui briefing de presă, Aliona Serbulenco, secretar de stat în domeniul sănătății publice, Nicolae Furtună, directorul interimar al Agenției Naționale de Sănătate Publică (ANSP) și Igor Pokanevych, reprezentantul OMS în Republica Moldova.
Conform informațiilor prezentate, în perioada 01.10.2018– 27.01.19 au fost înregistrate 541 de cazuri de gripă clinică în 27 de teritorii administrative.
În laboratorul virusologic din cadrul ANSP, în perioada 01.10.2018– 01.02.19 la prezenţa virusurilor gripale au fost investigate 641 probe, din care 222 (34,6%) probe au fost pozitive: în 185 (83,3%) – s-a detectat ARN virusului gripal A(H1N1)pdm09 și 37 (16,7%) – A(H3N2).
La 01.02.2019, în republică s-au înregistratat 12 cazuri de deces. Toate persoanele au fost confirmate de laborator cu virusul gripal A(H1N1)pdm09, majoritatea au avut maladii concomitente și nu au fost vaccinate contra gripei. Procesul epidemic a morbidităţii prin gripă în republică se caracterizează prin răspîndire geografică extinsă cu tendinţa în creştere, impact moderat asupra sistemului de sănătate.
Pentru prevenirea cazurilor de gripă și protejarea contigentelor cu risc sporit de îmbolnăvire cu gripă, au fost vaccinate 160.000 de persoane, inclusiv femeile gravide și copiii de la 6 luni de la naștere. Campania de vaccinare continuă, toate persoanele cu risc sporit de îmbolnăvire sunt îndemnate să se vaccineze contra gripei la medicul de familie.
0 Comment