Monitorizarea stării de sănătate a pacienților care se află în autoizolare sau carantină se va efectua în regim online

Monitorizarea stării de sănătate a pacienților care se află în autoizolare/carantină/tratament la domiciliu va fi realizată prin intermediul unui sistem online. Despre aceasta a anunțat primarul general al capitalei Ion Ceban în cadrul unei postări pe pagina sa de Facebook.

Potrivit acestuia, platforma va permite medicilor de familie din capitală să aibă acces la un centru unic/instituțional, unde vor fi colectate și introduse toate informațiile cu privire la persoanele care necesită monitorizare la domiciliu.

„Specialiștii vor putea urmări în timp real starea de sănătate a acestora. Persoanele vor introduce singuri datele cu privire la simptomele care le manifestă zilnic.

Acest modul va fi util în cazul în care numărul persoanelor aflate în monitorizare la domiciliu, va crește. Soluția vine să rezolve problema colectării informațiilor cu privire la starea de sănătate a pacienților, datele fiind centralizate. Modulul va oferi posibilitatea medicilor să monitorizeze la distanță starea pacienților, iar în caz de urgență să fie redirecționați la instituțiile abilitate”,

Persoanele care nu vor avea posibilitatea să completeze datele online, vor fi în continuare sunați de către medicii de familie. Proiectul va fi pilotat în sectorul Buiucani.

Share this Post!

Related post

0 Comment

Leave a Comment

Your email address will not be published.