Mesajul lui Igor Dodon în ajunul Zilei Independenței

La 30 de ani de Independență, e timpul în sfârșit pentru o politică exclusiv națională. Cu acest mesaj a venit liderul PSRM, Igor Dodon, în ajunul Zilei Independenței.“Eu am foarte mare încredere în patriotismul cetățenilor noștri, știu că oricât de greu le-ar fi, ei își iubesc țara și nu vor accepta niciodată ca independența ei să fie pusă în discuție sau să fie afectată de diferite jocuri geopolitice, plănuite de actori din exterior. În general, consider că Moldova are nevoie azi de o forță politică tot mai axată pe problema intereselor noastre naționale, pornind de la protejarea suveranității și identității moldovenești și încheind cu apărarea tradițiilor și valorilor creștine și sunt convins că PSRM într-un mod sau altul, într-o formulă sau alta, se poate concentra cu tot potențialul său asupra acestui țel. La 30 de ani de Independență, e timpul în sfârșit pentru o politică exclusiv națională, care să aibă drept ideal edificarea Moldovei și coeziunea poporului moldovenesc, iar toate aspectele geopolitice trebuie tratate și evaluate prin prisma acestui ideal politic, în favoarea intereselor naționale, nu în detrimentul lor”, a declarat Dodon într-un interviu pentru UNIMEDIA.

Share this Post!

Related post

0 Comment

Leave a Comment

Your email address will not be published.