Directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, a anunţat luni numirea Cynthiei Germanotta, mama cântăreţei Lady Gaga, ca Ambasadoare a Bunăvoinţei pentru Sănătate Mintală, la inaugurarea Adunării anuale a organizaţiei, relatează EFE, transmite stiridinmoldova.md.
Cynthia Germanotta, care conduce împreună cu fiica sa Fundaţia Born This Way din 2012 şi a participat la sesiunea inaugurală a adunării, va sprijini OMS în campaniile internaţionale pentru prevenirea şi asistenţa în bolile mintale.
„Va fi o onoare să lucrez cu doctorul Tedros şi extraordinara sa echipă pentru a ne asigura că sănătatea mintală este pentru toţi o prioritate globală. Ne confruntăm cu multe provocări, dar sunt şi multe motive de speranţă”, a subliniat mama vedetei pop pe contul său de Twitter, la puţin timp după anunţarea numirii sale.
Germanotta a devenit o militantă recunoscută în fruntea fundaţiei, al cărei nume este dat de la unul din hiturile fiicei sale, şi a prezentat anul trecut la Adunarea Generală a Naţiunilor iniţiativa intitulată „United For Global Mental Health”.
Responsabilul OMS a anunţat şi numirea portarului selecţionatei de fotbal braziliene şi al echipei Liverpool, Alisson Becker, alături de soţia sa, medicul Natalia Loewe Becker drept ambasadori ai promovării sănătăţii.
La rândul său, fosta preşedintă a Liberiei Ellen Johnson, laureata pe 2011 a Premiului Nobel de la Paz, a fost numită Ambasadoare a OMS pentru personalul medical.
0 Comment