Majoritatea parlamentară a ignorat proiectul BCS care ar reduce prețul pentru un litru de benzină și motorină cu 9 lei

Deputații PAS nu au susținut propunerea de a include pe ordinea de zi a ședinței Parlamentului proiectul Blocului Comuniștilor și Socialiștilor care prevede reducerea cotei TVA aplicate la gazele naturale și gazele lichefiate de la 8% la 4%, și reducerea cu 50% a cotei accizei pentru anul 2022 la produsele petroliere.
Vicepreședintele comisiei economie, buget și finanțe, socialistul Petru Burduja, a declarat că dacă majoritatea ar accepta acest proiect, atunci la situația zilei de astăzi prețul pentru un litru de benzină și motorină s-ar reduce cu aproape 9 lei.
”În contextul scumpirii carburanților, BCS are înregistrat un proiect încă în martie, când deja se simțea efectul negativ asupra societății. Rugăm insistent ca el să fie inclus pe ordinea de zi astăzi. Din anumite motive se tergiversează, pe platforma comisiei nu se examinează, nici Guvernul nu se grăbește, a inclus pe ordinea de zi de pe 18 mai acest proiect, dar timpul trece. Cu caracter informativ, volumul de consum pentru anul 2021, diferența de TVA pe care o va primi bugetul pentru anul acesta este 1,25 de miliarde de lei. Astăzi, cetățeanul când procură un litru de benzină sau motorină, doar cu TVA, fără acciză, el participă cu peste un leu la fiecare litru în buget. Sunt bani pe care îi plătește cetățeanul și nu are nimic din asta. Pe de altă parte, implementarea acestui proiect va duce ca litru de benzină să coste 20,18 de lei față de 29 de lei astăzi, litrul de motorină ar costa 20,5 lei”, a spus Burduja.
Amintim, Guvernul a pregătit un aviz negativ pentru acest proiect de lege, care va fi examinat la ședința de săptămâna viitoare. Potrivit Executivului, acordarea unei cote reduse pentru gazele naturale înseamnă reducerea veniturilor și creșterea deficitul bugetar. Referitor la micșorarea cotei reduse a TVA precum și reducerea cu 50% a cotei accizei pentru anul 2022 la produsele petroliere, Guvernul menționează că, pe parcursul anului fiscal, anularea ori modificarea impozitelor și taxelor în vigoare, modificarea cotelor și aplicarea facilităților fiscale se permit numai concomitent cu modificarea corespunzătoare a bugetului de stat și a bugetelor locale.

Share this Post!

Related post

0 Comment

Leave a Comment

Your email address will not be published.