Maia Sandu încalcă repetat Constituția și tine țara în criză, dar deputații PAS dau vina pe Curtea Constituțională

„Criza actuală este într-o mare măsură generată de decizia Curții din 18 ianuarie, prin care pentru prima dată a fost stabilit că Parlamentul nu se dizolvă automat după 3 luni fără Guvern. Curtea a dat peste cap propriile decizii care stabileau contrariul. A schimbat regulile jocului fără a explica până la capăt ce se întâmplă dacă nici Președintele nici Parlamentul nu cedează – și stăm și așteptăm să o spună după 23 martie”. Declarațiile au fost făcute de Dan Perciun, deputat al Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), informează stiridinmoldova.md cu referire la TRIBUNA.

El a spus că, Curtea va fi cea care va decide dacă după 23 martie mergem la alegeri anticipate sau țara continuă să fie guvernată de un guvern demisionar. „Atunci când vor lua această decizie sper că judecătorii se vor întreba dacă prin deciziile lor aprofundează criza politică și constituțională ori o rezolvă. Situația în care Curtea ar decide că țara poate fi guvernată pe un termen nedeterminat de către un Guvern demisionar ar fi absurdă. Logica elementară spune că prevederile Constituționale trebuie să ducă la crearea unui guvern plenipotențiar susținut de o majoritate parlamentară stabilă. Atunci când acest lucru nu este posibil fie Parlamentul se dizolvă, fie obstacolul în crearea acestei majorități este înlăturat prin votul cetățenilor. Fie Parlamentul pleacă, fie Președintele este suspendat și trimis în demisie de către cetățeni”, a menționat deputatul.

Potrivit lui Perciun, alternative nu pot exista a priori pentru că atunci Curtea s-ar face vinovată de perpetuarea conflictului instituțional. „Ar fi inimaginabil ca Curtea să refuze să stabilească reguli clare și o cale constituțională pentru ieșirea din criză. Asta ar însemna declinarea responsabilității”, a conchis fruntașul PAS, într-un comentariu pe Facebook.

Share this Post!

Related post

0 Comment

Leave a Comment

Your email address will not be published.