Maia Sandu, despre numirea Domnicăi Manole la șefia CC: Cel mai bine era dacă în frunte ajungea o persoană, care nu a avut treabă cu politicul

Maia Sandu nu este încântată de numirea Domnicăi Manole la șefia Curții Constituționale. În cadrul emisiunii „Puterea a Patra” de la N4, Sandu a declarat că „cel mai bine era dacă în frunte ajungea o persoană, care în trecut nu avea nicio treabă cu politicul”.

Precizăm că Domnica Manole a ajuns la Curtea Constituțională, fiind propusă de Andrei Năstase. Mai mult, la alegerile parlamentare din 2019, Manole a candidat pe listele PPDA.

În cadrul aceleiași emisiuni, Maia Sandu a spus că a fost o dezamăgire pentru ea faptul că la Curte au ajuns persoane, care anterior au făcut parte dintr-un partid politic. 

„A fost o dezamăgire pentru mine și pentru toți oamenii care își doreau o depolitizare a instituției, mai ales a unei instituții ca CCM”, a spus Maia Sandu.

Prin această declarație, Maia Sandu se contrazice pe sine însuși. Asta pentru că unul dintre actualii membri ai Înaltei Curți este fost membru PAS – Nicolae Roșca a devenit în anul 2016 membru al Biroului Permanent Național al Partidului „Acțiune și Solidaritate”. În data de 15 august 2019, în ciuda promisiunilor privind depolitizarea instituțiilor din stat, inclusiv Curtea Constituțională, Prim-ministrul Maia Sandu l-a desemnat pe Nicolae Roșca în funcția de judecător al CC, asta chiar dacă Roșca a acumulat cele mai puține puncte în cadrul concursului organizat de Sandu.

Share this Post!

Related post

0 Comment

Leave a Comment

Your email address will not be published.