La frontiera de Nord a fost depistat un autoturism ticsit cu 250 mii țigarete de contrabandă și 24 butelii cu pesticide

Polițiștii de frontieră din Direcția regională NORD au depistat în zona de responsabilitate a SPF Larga un autoturism ticsit cu 250 mii țigarete de contrabandă și 24 butelii cu pesticide. Documentați pentru trafic ilegal de bunuri în proporții mari sunt doi tineri moldoveni, transmite border.gov.md.

În noaptea de 30 martie spre 31 martie an curent, angajaţii Secţiei echipe mobile şi ofițerii de investigaţii din cadrul Direcţiei regionale Nord au acționat în zona de competență, conform informațiilor operative. Acțiunea este și un rezultat al documentării îndelungate a unei grupări specializate în transportarea ilegală peste frontiera de stat a mărfurilor şi produselor de tutungerie. Astfel că, în proximitatea liniei frontierei moldo-ucrainene a fost depistat un mijloc de transport de model Nissan Terrano.

În autovehicul au fost identificați doi cetățeni moldoveni cu vârste de 30 şi, respectiv 31 de ani. Din cercetările primare s-a constatat că tinerii transportau marfă ce ar fi introdusă ilegal pe teritoriul Republicii Moldova, dar și aveau pregătite cutii cu țigări care urmau să ajungă  în Ucraina.

În habitaclul mijlocului de transport, polițiștii de frontieră au depistat 25 de cutii, în care erau aranjate 12 500 pachete de ţigări, cu timbru de acciz autohton, şi 24 butelii, cu volumul a câte 5 litri fiecare, pline cu pesticide de origine ucraineană. Lotul de bunuri se ridică la o valoare de aproximativ 400 mii de lei.

Până la elucidarea circumstanțelor și luarea unei decizii în acest sens, autovehiculul şi marfa  au fost depozitate  la SPF Larga.

Cazul este documentat în continuare de către angajații Direcției regionale NORD sub toate aspectele legale, în vederea identificării tuturor persoanelor implicate și deconspirării schemei infracționale privind traficul de țigări şi mărfuri de contrabandă.
 

Share this Post!

Related post

0 Comment

Leave a Comment

Your email address will not be published.