Ion Chicu va avea o întâlnire cu premierul rus Mihail Mișustin. Despre ce vor discuta aceștia

Premierul Ion Chicu va avea o întrevedere, în următoarele zile, cu omologul rus Mihail Mișustin. Șeful cabinetului de miniștri a declarat la NTV Moldova că în cadrul discuțiilor va fi abordat subiectul creditului de 200 de mln de euro.

Ion Chicu a precizat că, în prezent guvernele de la Chișinău și cel de la Moscova poartă discuții cu privire la semnarea acordului de împrumut și speră că toate procedurile vor fi încheiate în cel mai scurt timp, pentru ca țara noastră să poată primi banii.

Precizăm că, în cadrul vizitei sale la Moscova, șeful statului Igor Dodon a discutat cu președintele rus Vladimir Putin, dar și cu reprezentantul special al președintelui rus pentru dezvoltarea relațiilor comercial-economice cu Republica Moldova, Dmitri Kozak. În cadrul discuțiilor s-a ajuns la un șir de înțelegeri, inclusiv de reluare a negocierilor dintre Moldova și Rusia privind acordarea împrumutului de 200 de milioane de euro pentru susținerea economiei moldovenești.

Share this Post!

Related post

0 Comment

Leave a Comment

Your email address will not be published.